|
Nu este număr de telefon.
Nu este un cod prin care să comunic mesaje secrete.
Este un lucru extrem de simplu şi de bizar.
Primul 30, adică 30% pe care îl reprezintă ce-şi trage editorul din costul unei cărţi.
Al doilea 30, adică 30% pe care îl reprezintă ce-şi trage tipograful din costul unei cărţi.
Al treilea 30, adică 30% pe care îl reprezintă ce-şi trage vânzătorul din costul unei cărţi.
Acel nesemnificativ 10 este de fapt 10% cât âncasează autorul din cartea scrisă de el.
La noi se merge pe principiul: bolu care trage tot în el dai.
Noi, avem darul de a face totul dandaratelea, din dorinţa de a fi originali şi mai ales din orgoliul că nu avem ce să ne înveţe alţii pe noi. Ciclul de realizare a unei cărţi, aici pe meleagurile noastre cele mioritice este următorul:
- autorul, nefericitul de el elaborează lucrarea din proprie iniţiativă sau la cerere,
- merge la autor, care se ocupă de bucătăria cărţii până o aduce în forma publicabilă,
- editorul merge la tipografie şi publică lucrarea,
- editorul dă cartea spre vânzare unei reţele de librării sau de tarabe,
- pe măsură ce se vând exemplare, difuzorul reţine 30%, editorul reţine 30%, editorul oferă tipografului 30% şi tot editorul trimite autorului un cec cu 10% din încasări.
Se observă că totul se face pe datorie. Sunt situaţii în care autorul vine cu banii şi el dacă vrea să câştige ceva, plăteşte pe editor şi pe tipograf şi asigură el vânzarea la preţul pe care îl vrea el. Au fost multe cazuri în care cursuri universitare de succes s-au vândut bine, autorii lor făcând câştiguri frumuşele.
Multe dintre edituri, în lăcomia lor, dau drept de autor vreo 10 sau 15 exemplare. Aş fi foarte fericit să ştiu nişte autori care au devenit milionari din vânzarea cărţilor pe care le-au scris. Toată lumea face bani, dar autorul este cel care rămâne cu buza umflată.
Nici editorul nu-şi asumă riscuri.
Nici tipograful nu-şi asumă riscuri.
Nici difuziorul nu-şi asumă riscuri.
Toate oalele se sparg în capul autorului căci el îşi publică lucrarea în regie proprie, adică plăteşte editurii că-I vinde un ISBN, plăteşte tipografiei care-I tipăreşte cartea şi plăteşte difuzorului care i-o vinde. Fiecare îşi încasează partea. Este posibil ca autorul să iasă undeva pe un plus, dar să nu-şi imagineze careva că el s-a şi îmbogăţit din scris.
Eu am scris oarece lucrări de informatică. Rezultatul a fost că m-am făcut profesor, îndeplinind criteriul cărţilor publicate şi am primit drepturile de autor din care am dat cu autograf prietenilor şi neamurilor, dar avere nu am făcut. A nu se înţelege că editorii şi tipografii huzuresc. Nu, ei abia îşi tâtâie zilele ca tot omul, căci la noi totul este mimat, de la politică, până la economia de piaţă, toate fiind doar nişte caricaturi de doi bani, unde toată lumea se face că face ceva, dar nu prea face nimic.
Nu voi scrie aici cum se procedează în străinătate cu cărţile, căci nu am publicat eu nimic pe acolo să ştiu cum curg lucrurile, cum se fac milioanele de dolari din scris şi dum apar best seller-urile ca să mă proununţ. Am văzut doar ce a pătimit un autor care a primit un cec cu echivalentul a trei dolari, cu tot ce a decurs prin trecerea într-o altă categorie de impozitare, căci vorba cântecului, pentru o măslină, te c-ci un butori.
|