Edili Pavajele

Edilii - Pavajele

Pavajele sunt şi ele sursă de îmbogăţire a edililor. Cine a mers prin centrul oricărui oraş, a avut surpriza să vadă pavaje dintre cele mai trăznite. Sunt pavaje din dale de beton colorat. Sunt dale din bazalt, elegante. Sunt dale puse direct pe pămân şi pavajul se denivelează. Sunt dale puse civilizat care arată bine şi se menţin.
Totul este legat de faptul că chiar dacă nu este nevoie, fiecare primar care vine după alegeri, are propria viziune în ceea ce priveşte pavajele. Chiar în această primăvară s-a schimbat pavajul de pe artea cealaltă a Căii Vitan peste drum de Bucureşti Mall. Vechiul pavaj era bun. Cel nou nu mai ştiu cât de bun va fi. Este clar că firmele care pun borduri, asfaltează, pavează, dacă ar face lucrări cu garanţie mare şi care să reziste 15 ani ar trebui să iasă din oraş cu lucrările cam în 5 ani, ceea ce ar fi catastrofal pentru ele şi pentru cei care trebuie să primească şpăgile.
De aceea ei fac lucrări de slabă calitate şi-şi asigură fronturi de lucru chiar în sectoarele unde sunt abonate la contracte.
Este simplu, căci s-a preluat zicerea din comunism: decât mult şi fără rost, mai bine puţin şi prost.


Înapoi