A fost considerată o armă sigură pentru a făuri omul nou. Poeţii de duzină au început să scrie poezie proletcultistă. Marii poeţi vrând-nevrând s-au convertit şi au scris şi ei poezii de care cred că dacă ar mai trăi s-ar jena profund.
Literatura scrisă în acele vremuri era:
- simplistă,
- schematică,
- previzibilă,
- angajantă,
- primitivă,
- banală,
- puerilă,
- directă,
- comună.
Atunci a fost scris romanul Mitrea COCOR, atunci a fost scrisă nuvela Desfăşurarea, atunci a fost scris romanul Bărăgan, atunci a fost scrisă poezia Lazăr de la Rusca şi multe, prea multe subproducţii artistice, care din goana de a face bai şi de a dovedi ataşamentul, au ţinut cultura în loc, ca să nu spun că au tras-o înapoi.
Atunci s-a făcut şi o şcoală de literatură în care scriitori consacraţi, care schimbaseră macazul, au venit să-i înveţe pe tineriii de pe ogor sau din uzine sau de pe şantiere, cum se face artă, căci în mintea lor se credea că a avea talent se învaţă ca tabla înmulţirii.
Erau poeţi ai vremii precum dan DEŞLIU, Maria BANUŞ, veronica PORUMBACU, Mihai BENIUC care prin aşa-ziselor lor creaţii au adus un mare deserviciu literaturii, aşa cum şi mai târziu au fost ţucălarii regimurilor şi preşedinţilor, care au ştiut să-i ademenească cu firimituri.
Este incredibil cum partidul a ştiut să se folosească de poeţi, de prozatori şi de dramaturgi, pentru a-i educa pe oameni, pervertind prin aşa-zisa lor artă sufletele tinerilor spre direcţii aiuritoare.
Cine are curiozitatea, să caute pe Internet poezii ale unor scriitori din acele vremuri şi va trăi clipe dintre cele mai triste ale vieţii, văzând că asemenea lucruri s-au întâmplat în patria lui EMINESCU.
Ca să-i cumpere pe oamenii de litere, partidul a inventat premiul de stat care valora cât o casă bună cu patru camere şi a înfiinţat fondul literar unde se duceau scriitorii ca milogii să cerşească bani sau să primească prime pentru volumele speciale de omagii dedicate partidului şi celui mai iubit fiu. Am avut asemenea volume, care cred că pe nişte oameni normali i-ar fi făcut să se ruşineze şi să dispară din peisaj, lucru care nu s-a întâmplat, unii dintre autorii laudelor deşănţate, au pozat în dizidenţi după 1989, nu le-ar fi ruşine.